Care sunt simptomele hipertensiunii arteriale?

Valorile crescute ale tensiunii arteriale trebuie să vă determine să mergeți la un consult medical, chiar dacă vă simțiți bine. Pacienții hipertensivi trebuie să apeleze la medic deoarece această boală poate evolua vreme îndelungată, chiar și ani, fără simptome care să supere bolnavul. Din acest motiv și-a primit denumirea de „ucigașul tăcut”!

Simptomele apar de cele mai multe ori când valorile tensiunii sunt foarte mari (de obicei peste 200 mm Hg) sau boala este deja avansată. Printre semnele de alarmă se pot număra amețelile, durerile de cap persistente, tulburările de vedere, zgomotele în urechi sau respirația îngreunată.

De multe ori, simptomele apar abia atunci când își fac apariția complicațiile hipertensiunii arteriale, precum insuficiența cardiacă sau angina pectorală. Aceste complicații sunt ireversibile și dificil de tratat. Întotdeauna este mai bine să prevenim decât să tratăm!